Dupa 2 zile, scriu si eu despre 1 decembrie.
Am sunat-o pe mama sa-i spun la multi ani si mi-a zis ca merg si ei la ziua artificiala in Alba. La care eu: “Hhhhaaa??? Ce zi artificiala? Nici ziua nationala nu ti se pare ca-si mai merita numele si o numesti artificiala?” :)) Explicatia m-a mirat si pe mine si m-a amuzat in acelasi timp. Intr-un an, demult, cand stateam inca la Turda, ne-au dus pe mine si pe sora mea la matusa mea care locuia in Alba Iulia. Profund impresionate de parada, dupa ce ne jucasem ani de zile cu tancurile tatalui nostru (machete), eu si Raluca urma vedeam pentru prima data artificii. Inca mai stiu pe de rost “Treceti batalioane romane Carpatii!” de cand eram mica… Nu stiam noi pe atunci ce inseamna ziua nationala a Romaniei, ce sarbatorim si de ce, dar nu intelegeam nici ce inseamna artificiile. Dar am fost atat de impresionate de luminitele care se miscau pe cer, incat am numit-o “ziua artificiala”. Imi amintesc si acum ziua aceea, stateam sub cerul liber in parcul din fata catedralei si aveam senzatia ca toate luminitele cad peste noi.
Acum fiecare are propriile lui artificii la fiecare nunta, botez sau pana si la majorat. E prea mult ca sa te mai poti bucura cu adevarat de ele.
Anul asta a fost ceata, n-am mai fost impresionata nici de artificii, nu am mai fost nici la parada, n-am avut chef nici de concert, dar prima data cand le-am vazut a fost magic. Acum am fost impresionata de vinul fiert si atat a mai ramas din ziua nationala. Am ascultat toata ziua cantece patriotice incercand sa intru in spiritul sarbatorii, dar a trecut fara sa reusesc sa ma apropriu de sentimente de dragoste fata de tara mea… Am incercat, am vrut sa fie asa 
, dar inimii nu ii poti comanda 
.
